Aici poți găsi informații și noutăți despre magazinele Supeco din România.
Despre Supeco România
Supeco este o unitate de business de tip discount din portofoliul grupului Carrefour, lansată pe piața românescă în 2014. În 2021, rețeaua Supeco numără 26 de magazine: Giurgiu, Galați, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Focșani, București – Titan, București-Rebreanu, Târgoviște, Hunedoara, Constanța, Călărași, Bacău, Cluj, Arad, Reghin, Piatra Neamț, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Suceava, Slatina, Timișoara, Gheorgheni, Iasi, Sibiu, Sfântu Gheorghe.
Gama de produse vândute cuprinde în marea majoritate produse de larg consum (lichide, băcănie, produse pentru curățenie, cosmetice, parafarmacie, mezeluri și brânzeturi ambalate, produse congelate), produse proaspete de tip legume, fructe, carne proaspătă, produse de brutărie, precum și o gamă bază de produse non-food: cărbuni pentru grătar, tigăi, scaune, hârtie copiator, becuri, preșuri auto precum și oportunități sezoniere și in-out.
Supeco are peste 700 de angajați cu normă întreagă.
Strategia Supeco
Supeco oferă clienților prețuri mici și super economii în fiecare zi. De asemenea, mai mult de 200 de produse au prețurile sub 1 leu. Supeco dispune de peste 650 de produse cu reduceri pentru volume mari, dedicate familiilor: cu cât crește
numărul de produse cumpărate, prețul per bucată scade.
Magazinul Supeco are la bază diversitatea produselor, prețurile mici și ofertele avantajoase, toate adaptate nevoilor variate ale clienților. Acest lucru este
posibil datorită costurilor reduse pentru energie, a faptului că nu se fac
investiții în decorațiuni, publicitate, mobilier sau rafturi și a economiilor
la transportul produselor, obținute din aprovizionarea de la furnizorii
locali. Nu în ultimul rând, stocurile de marfă sunt depozitate direct în
magazin, pentru economie de spațiu.
Politica anticorupție
Supeco face parte din Grup Carrefour România și are implementată aceeași politică anticorupție. Carrefour România contribuie la lupta împotriva corupției prin respectarea legilor naționale, internaționale și a legilor cu scop
extrateritorial, așa cum este Legea franceză Sapin II, adoptând
toleranța zero față de toate actele de corupție și instituind
un program de conformitate dedicat prevenirii
și detectării acestor acte.
În demersul de aplicare a normelor din domeniu, compania evaluează și gestionează riscurile care ar putea avea un impact negativ asupra operațiunilor, relațiilor de afaceri sau asupra produselor ori serviciilor sale.
Principalele măsuri luate de Carrefour pentru a atenua acest risc și pentru a respecta pilonii prevăzuți de legislația în vigoare sunt:
- Politica de luptă împotriva corupției și traficului de influență
- Linia de alertă implementată, prin care angajații și colaboratorii pot raporta conduita sau situațiile neconforme
- Definirea unei proceduri disciplinare și aplicarea de sancțiuni în cazul incălcării regulilor
- Instruirea și sensibilizarea angajaților care prin natura activităților desfășurate au cea mai mare expunere la riscuri de corupție
- Includerea de clauze anticorupție și/sau a principiilor anticorupție în contractele încheiate cu partenerii precum și aplicarea unor proceduri de evaluare a acestora
Politica de luptă împotriva corupției și traficului de influență oferă ilustrații practice ale conceptelor din domeniu și stabilește cadrul de referință în care toți angajații trebuie să își îndeplinească sarcinile zilnice. Principiile etice promovează de asemenea o cultură a încrederii și integrității pe care Carrefour o împărtășește cu părțile interesate, încurajând angajații să aplice aceste reguli în activitățile de zi cu zi
și permițând partenerilor săi comerciali negocierea unor acorduri echilibrate
și menținerea unor relații de înaltă calitate, transparente și loiale, prin
respectarea legilor și reglementărilor aplicabile:
- respectarea diverității
- asigurarea unui mediu de lucru sigur și sănătos
- promovarea dialogului social
- scoaterea în afara legii a oricărui tip de hărțuire și discriminare
- selectarea și tratarea furnizorilor într-un mod obiectiv și loial
- cultivarea relațiilor de afaceri transparente
- respectarea angajamentelor noastre față de partenerii noștri
- scoaterea în afara legii a oricăror acorduri sau practici neloiale
- asigurarea siguranței personale și a proprietății
- protejarea resurselor și activelor societății
- garantarea confidențialității
- protejarea mediului
- demonstrarea integrității - atât individual cât și colectiv
- furnizarea de rapoarte fiabile și exacte
- evitarea conflictelor de interese
- refuzarea tuturor formelor de corupție
Aceste principii se bazează pe angajamentele cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului, principiile directoare ale OCDE, Pactul Global al Națiunilor
Unite, cele opt convenții fundamentale ale Organizației Internaționale a
Muncii. Atât Politica anticorupție cat și Principiile Etice reflectă valorile
Grupului prin reguli de conduită profesională care garantează
excelența și durabilitatea performanței iar fiecare angajat
participă permanent în mod activ la implementarea lor.
Carrefour a creat propriul său sistem de alertă care poate fi utilizat de angajați
sau colaboratori pentru a raporta orice situație sau comportament care
nu respectă Principiile Etice. Sistemul ajută Carrefour să prevină
încălcările grave ale principiilor sale etice și să ia măsurile
necesare. Confidențialitatea este asigurată în toate
etapele procesului și Carrefour s-a angajat să nu ia
nicio măsură disciplinară împotriva unui angajat
care raportează cu bună-credință
o problemă de etică.
Incidentele legate de etică sunt atent monitorizate de Comitetul de Etică al Companiei și, în funcție de materialitatea acestora, de Comitetul de Etică al Grupului.
Punem preț pe plastic
Carrefour România a lansat în iulie 2019 programul Punem Preț Pe Plastic (PPPP),
un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din
plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere,
refolosire și reciclare.
Punem Preț Pe Plastic a urmărit
trei obiective centrale:
1
din perspectiva business-ului: reducerea
amprentei de carbon a companiei
2
schimbarea comportamentului consumatorului și orientarea
acestuia către un stil de viață bazat spre obiceiuri sănătoase
și utilizarea responsabilă a resurselor.
3
dezvoltarea unei infrastructuri care să ajute consumatorii:
- să cunoască și să reflecteze asupra problematicii plasticului și a altor resurse care, nefiind aruncate corespunzător, dăunează mediului înconjurător
- să încurajeze consumul responsabil de resurse
Prin acțiuni de educare și inițiative menite să promoveze un consum responsabil de resurse - atât la cumpărături, cât și acasă, programul propune o schimbare de perspectivă, susținută de grijă și respect față de natură.
Am pus plasticul și alte resurse la baza programului, iar inițiativele au fost conturate cu scopul de a îi oferi consumatorului o privire de ansamblu legată de valoarea acestora: punându-le într-o nouă lumină, am arătat că ele sunt valoroase chiar și atunci
când se apropie de finalul unui ciclu, iar dacă punem preț pe ele, avem
numai de câștigat. Și noi, și natura!
Colectarea uleiului folosit
Una dintre inițiativele din acest program este colectarea uleiului folosit, care le oferă clienților posibilitatea de a colecta uleiul, primind la schimb un 1 litru de ulei proaspăt, pentru fiecare 3 litri de ulei folosit.
Proiectul de colectare a uleiului uzat a fost implementat începând cu luna decembrie a anului 2020 în 10 magazine Supeco, din Craiova, Focșani, Iași, București Titan, Constanța, Piatra Neamț, Bacău, Timișoara, Arad, Suceava.
În luna decembrie 2020, au fost colectați peste 100 de litri de ulei alimentar uzat,
iar la schimb am oferit peste 36 de litri de ulei proaspăt.